
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) atrage atenția că nu susține instalarea tunelurilor de dezinfecție pentru a limita extinderea cazurilor de COVID-19, spunând că, așa cum a transmis de altfel OMS, pulverizarea persoanelor cu dezinfectanți nu este recomandată în niciun caz, că poate fi dăunătoare și că nu reduce capacitatea unei persoane de a răspândi virusul. Reamintim că astfel de tuneluri au fost montate în zeci de școli din România, la recomandarea Ministerului Educației, în condițiile în care urmează examenele naționale, iar unitățile de învățământ sunt deschise din 2 iunie pentru elevii de clasele a VIII-a și a XII-a care vor să participe la pregătire.