Cuprins 5 secțiuni
Clima trecutului nu a fost măsurată cu termometre, dar a lăsat urme în gheață, în lemn, în fundul lacurilor și în schelete de corali. Specialiștii în paleoclimat citesc aceste arhive naturale și reconstituie temperaturile, concentrațiile de gaze și chiar ploile de acum mii sau sute de mii de ani.
Subiectul răspunde unei obiecții frecvente: „clima s-a schimbat mereu, deci ce e nou acum?”. Mai jos vezi cum se obțin datele, ce arată și de ce schimbarea de acum diferă ca ritm. Imaginea generală a încălzirii o găsești în articolul despre schimbările climatice.
De unde știm cum era clima înainte de termometre?
Știm din proxy-uri climatice, adică indicii indirecte, păstrate în natură, care reacționează la temperatură, umiditate sau compoziția aerului. Primele termometre standardizate au apărut abia în urmă cu câteva secole, deci tot ce e mai vechi se deduce prin aceste arhive.
Oamenii de știință nu se bazează pe o singură arhivă. Ei compară mai multe tipuri independente, iar un rezultat contează doar dacă ele se potrivesc între ele.
| Arhivă naturală | Ce reține | Cât de departe în timp ajunge |
|---|---|---|
| Carote de gheață | bule de aer vechi, praf, tipul de apă | sute de mii de ani |
| Inele de copaci | ani cu creștere bună sau slabă | mii de ani |
| Sedimente de lac și mare | polen, scoici microscopice, cenușă | milioane de ani |
| Corali | variații de temperatură a apei | sute de ani |
| Peșteri (stalactite) | umiditate și temperatură din apa de infiltrare | zeci de mii de ani |
Carotele de gheață
În Antarctica și Groenlanda, zăpada s-a depus strat peste strat și s-a transformat în gheață, închizând în ea bule mici de aer. Cercetătorii forează adânc, scot cilindri lungi de gheață, numiți carote, și analizează aerul din bule. Astfel pot măsura direct cât CO2 și cât metan erau în atmosfera de acum zeci sau sute de mii de ani.
Raportul dintre izotopii oxigenului din gheață arată și cât de rece era aerul când a căzut zăpada. Combinația dintre cele două măsurători leagă temperatura de concentrația gazelor.
Inele de copaci și sedimente
Un copac adaugă în fiecare an un inel de lemn. Inelele late indică ani favorabili, cu apă și căldură, iar cele înguste ani de secetă sau frig. Prin potrivirea unor trunchiuri vechi, se obțin serii de mii de ani; metoda se numește dendrocronologie.
Sedimentele de la fundul lacurilor păstrează polen de plante, deci arată ce vegetație creștea și implicit ce climă era. Este o metodă folosită și în Carpați, în turbăriile și lacurile glaciare.
Ce arată arhivele despre schimbările naturale ale climei?
Arhivele arată că Pământul a trecut prin cicluri de ere glaciare și perioade calde, declanșate în principal de mici schimbări ale orbitei planetei. Aceste variații au durat mii de ani, iar temperatura a urcat sau a coborât treptat, cu câteva grade pe parcursul unor perioade foarte lungi.
Ciclurile orbitale, cunoscute ca ciclurile Milanković, schimbă cantitatea de lumină care ajunge în anumite regiuni. Efectul lor este mic la început, dar este amplificat de gheață, de oceane și de variația CO2: când se încălzește, oceanul eliberează CO2, iar acesta amplifică încălzirea. Mecanismul este un exemplu de buclă de feedback, descrisă în articolul despre bucle de feedback.
Clima s-a schimbat mereu, deci nu e vina omului?
Nu e un argument corect, pentru că faptul că incendiile forestiere au existat dintotdeauna nu înseamnă că un incendiu de azi nu are cauză. Cauza se stabilește prin analiza fiecărui caz. Ideea este tratată și în articolul despre miturile climatice.
Cum se compară încălzirea de acum cu trecutul?
Încălzirea de acum este neobișnuită prin viteză, nu prin simplul fapt că are loc. Trecerea de la o eră glaciară la una caldă a însemnat, de obicei, câteva grade pe parcursul a mii de ani; creșterea actuală s-a produs în zeci de ani.
Conținutul de CO2 spune aceeași poveste. Carotele de gheață arată că, în ultimele sute de mii de ani, concentrația a oscilat între aproximativ 180 și 280 de părți pe milion. Astăzi depășește cu mult 400, valoare măsurată direct în aer, nu dedusă. Mai mult, analiza izotopilor de carbon arată că excesul provine din combustibili fosili.
Sfat: când vezi un grafic de temperatură în timp, verifică mereu scara orizontală. Aceeași variație poate fi lentă, pe milenii, sau bruscă, pe decenii, iar diferența schimbă tot sensul graficului.
Ce limite au aceste reconstituiri?
Reconstituirile au incertitudine, pe care oamenii de știință o arată explicit în rezultate. Un inel de copac reacționează la temperatură, dar și la ploaie, sol și boli, deci nu poate fi citit ca un termometru perfect. Sedimentele pot fi amestecate, iar gheața din straturile adânci este comprimată și greu de datat precis.
Din acest motiv, rezultatele se bazează pe convergența mai multor metode și pe corelarea cu fenomene databile, precum erupțiile vulcanice vizibile în gheață. Datele din trecut sunt apoi folosite ca test pentru modelele climatice: dacă un model reproduce clima de acum mii de ani, merită mai multă încredere.
Dacă vrei să afli cum se leagă acest tablou de explicațiile de bază, citește și diferența dintre climă și vreme.
Pe aceeași temă, citește și colectarea selectivă: ghid detaliat de sortare a deșeurilor.
Întrebări frecvente
Cum se măsoară vârsta unei carote de gheață?
Se numără straturile anuale în partea de sus și se folosesc urme de evenimente cunoscute, cum sunt erupțiile vulcanice, mai jos. Metodele se combină pentru a reduce erorile.
Pot inelele copacilor să arate și secete din România?
Da. Seriile de inele din Carpați și din alte zone au fost folosite pentru a reconstitui secete și veri răcoroase din ultimele secole.
Cât de vechi este gheața folosită pentru măsurători?
Cele mai adânci carote din Antarctica ajung la sute de mii de ani. Ele păstrează aer din ere glaciare și perioade calde.
Dacă clima a fost mai caldă în trecut, de ce ne îngrijorează acum?
Pentru că omenirea, agricultura și orașele s-au adaptat clima stabilă a ultimelor milenii, iar schimbarea actuală este mai rapidă decât orice adaptare naturală.
Sunt reconstituirile climatice de încredere?
Sunt suficient de solide pentru tendințe generale, mai ales când mai multe arhive independente indică aceeași tendință. Detaliile fine au însă o marjă de eroare.
