Seceta și deșertificarea: ce se întâmplă în sudul României

Seceta este o perioadă în care apa disponibilă scade mult sub nivelul obișnuit, din cauza lipsei ploilor, a căldurii sau a ambelor. Deșertificarea este altceva: degradarea de durată a terenurilor din zonele uscate, până la pierderea capacității solului de a susține vegetație și culturi. Seceta vine și trece; deșertificarea lasă urme care durează decenii.

În sudul României, cele două fenomene se întâlnesc tot mai des. Verile mai calde, ploile concentrate în episoade scurte, tăierea perdelelor forestiere și declinul irigațiilor au transformat unele zone din Oltenia, Bărăgan și Dobrogea în terenuri vulnerabile. Ghidul de mai jos explică ce se întâmplă, de ce, cum se măsoară și ce poate face fiecare gospodărie din zonele afectate.

Secetă și deșertificare: diferența dintre ele

Seceta este un fenomen temporar al climei, iar deșertificarea este un proces de degradare a terenului, în care contează și clima, și felul în care omul folosește pământul. Confuzia e frecventă, de aceea merită definițiile exacte.

Definiția deșertificării

Convenția Națiunilor Unite pentru Combaterea Deșertificării, adoptată în 1994 și la care România este parte, definește deșertificarea drept degradarea terenurilor din zonele aride, semiaride și subumede uscate, ca rezultat al variațiilor climatice și al activităților umane. Deșertificarea nu înseamnă neapărat apariția dunelor de nisip, ci pierderea fertilității solului, a vegetației și a capacității de a reține apa.

Indicele de ariditate

Cât de uscată este o zonă se exprimă prin indicele de ariditate, raportul dintre precipitațiile anuale și evapotranspirația potențială, adică apa pe care atmosfera ar putea-o „extrage” din sol și plante dacă ar fi disponibilă.

Cu cât temperaturile cresc, cu atât evapotranspirația crește, iar indicele scade chiar dacă plouă la fel de mult. De aceea încălzirea climei mută treptat unele zone spre categoria subumedă uscată.

Tipurile de secetă

Specialiștii deosebesc mai multe tipuri de secetă, care pot apărea succesiv în același an. Fiecare are alte efecte și se măsoară altfel.

Seceta meteorologică poate dura doar câteva săptămâni, dar cea hidrologică se instalează lent și durează mult după revenirea ploilor, pentru că apele subterane se refac greu. Mai multe despre diferența dintre episoadele scurte și tendințele climatice găsești în Clima și vremea: de ce nu sunt același lucru.

Zonele cele mai expuse din România

Zonele cele mai vulnerabile sunt în sudul și estul țării, unde clima este deja mai uscată și mai continentală. Acestea sunt, în linii mari:

• sudul Olteniei, cu zona nisipurilor din jurul localității Dăbuleni, numită uneori „Sahara Olteniei”;
• Câmpia Română, inclusiv Bărăganul, cu veri fierbinți și vânturi uscate;
• Dobrogea, cea mai săracă regiune a țării în precipitații;
• sudul Moldovei, inclusiv zonele cu nisipuri din jurul râurilor Siret și Bârlad.

În aceste regiuni se adună mai mulți factori: precipitații anuale reduse, evaporare puternică vara, vânturi uscate și soluri ușoare, nisipoase, care rețin puțină apă. Contextul climatic general pentru toată țara este descris în Schimbările climatice explicate: cauze, efecte și soluții.

Cauzele: clima și omul

Deșertificarea din sudul României are cauze climatice și cauze legate de folosirea terenurilor, care se amplifică reciproc. Niciuna, singură, nu ar explica fenomenul.

Cauzele climatice

• temperaturi mai mari: evaporarea din sol și transpirația plantelor cresc, deci aceeași ploaie ajunge pentru mai puțin timp;
• ploi distribuite neregulat: mai multă apă cade în episoade scurte și violente, care se scurg la suprafață în loc să se infiltreze;
• ierni cu mai puțină zăpadă: zăpada care se topea lent alimenta solul primăvara;
• valuri de căldură în perioadele critice pentru culturi, detaliate în Valurile de căldură: cum îți adaptezi locuința la canicule.

Perdelele forestiere tăiate

Perdelele forestiere de protecție sunt fâșii de arbori plantate de-a lungul câmpurilor ca să frâneze vântul, să reducă evaporarea și să rețină zăpada iarna. În Bărăgan și în alte câmpii din sud au fost plantate multe astfel de perdele în a doua jumătate a secolului trecut, iar o mare parte au fost tăiate sau lăsate să se degradeze după 1990. Fără ele, vântul usucă solul mai repede și spulberă particulele fine, cele mai fertile.

Irigațiile și drenajele

Sistemele de irigații construite înainte de 1990 s-au degradat în mare parte, iar refacerea lor este lentă și costisitoare. În paralel, unele lucrări de desecare și drenaj din trecut au scăzut nivelul apei freatice în anumite zone.

Practicile agricole

• arăturile adânci și lăsarea solului gol după recoltare, care favorizează eroziunea;
• lipsa rotației culturilor și scăderea materiei organice din sol;
• pășunatul excesiv pe terenurile marginale.

Important: Solul cu materie organică puțină reține mult mai puțină apă. Pierderea humusului face ca orice secetă să fie resimțită mai repede și mai puternic.

Semnele de pe teren

Deșertificarea nu apare de la un an la altul, ci se vede prin semne care se acumulează. Dacă locuiești sau ai teren într-o zonă expusă, le poți observa singur:

1. stratul de sol fertil devine mai subțire, iar culoarea lui mai deschisă;
2. vântul ridică praf de pe câmpuri primăvara și vara;
3. fântânile seacă mai des sau trebuie adâncite;
4. apar zone fără vegetație sau cu buruieni rezistente la secetă;
5. randamentele scad chiar și în anii fără secetă extremă;
6. în unele zone apar cruste de săruri la suprafața solului, semn de salinizare.

Cum se măsoară seceta

Seceta se urmărește prin indicatori standardizați, publicați de instituțiile de specialitate. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) publică hărți cu rezerva de umiditate din sol pentru principalele culturi și avertizări privind seceta pedologică.

Indicatorii folosiți frecvent:

• indicele standardizat al precipitațiilor (SPI), care compară ploile dintr-o perioadă cu media pe termen lung și le exprimă pe o scară de la umed extrem la secetă extremă;
• rezerva de umiditate a solului, exprimată ca procent din capacitatea solului de a reține apă;
• debitele râurilor și nivelul apelor subterane, urmărite de Administrația Națională „Apele Române”;
• starea vegetației observată din satelit.

Sfat: Pentru grădină, un test simplu îți spune mai mult decât orice hartă: sapă cu cazmaua 20–30 cm și strânge pământul în pumn. Dacă se sfărâmă imediat și e uscat la atingere la această adâncime, plantele cu rădăcini medii au nevoie de udare.

Ce se face la scară mare

Combaterea deșertificării cere măsuri pe suprafețe întinse, coordonate de stat, de autorități locale și de fermieri. Direcțiile principale sunt cunoscute:

• replantarea perdelelor forestiere și împădurirea terenurilor degradate, inclusiv a nisipurilor;
• reabilitarea irigațiilor, cu sisteme eficiente, nu cu irigare prin inundare;
• agricultura de conservare: lucrări minime ale solului, acoperirea permanentă cu resturi vegetale sau culturi de acoperire;
• reținerea apei în peisaj: iazuri, zone umede, bariere care încetinesc scurgerea;
• soiuri și culturi adaptate, cu necesar mai mic de apă sau cu ciclu de vegetație mai potrivit.

Aceste măsuri reduc și efectele valurilor de căldură, pentru că un peisaj cu vegetație și apă se încălzește mai puțin decât unul uscat.

Ce poți face în gospodăria și grădina ta

O gospodărie dintr-o zonă secetoasă poate reduce mult pierderile de apă și poate proteja solul, cu măsuri accesibile. Cele mai eficiente sunt cele care țin apa în sol.

Câteva reguli de udare:

1. udă dimineața devreme sau seara, nu la prânz;
2. udă rar și abundent, ca rădăcinile să coboare în adâncime, nu des și puțin;
3. evită aspersoarele pe vânt, care pierd o mare parte din apă prin evaporare;
4. grupează plantele după necesarul de apă.

Pentru detalii practice, citește Colectarea apei de ploaie: sisteme și utilizări în gospodărie și Compostul acasă: cum transformi resturile vegetale în humus. Pentru consumul de apă din casă, ghidul de bază este Consumul de apă acasă: ghid complet pentru a-l reduce.

Fântânile în anii secetoși

În zonele rurale din sud, multe gospodării depind de fântâni. În perioadele secetoase nivelul apei scade, iar concentrația unor poluanți poate crește. Analizele periodice devin mai importante; vezi Apa din fântână: analize, riscuri și când e potabilă.

Atenție: Adâncirea unei fântâni sau forarea unui puț se face cu firme specializate și, după caz, cu avizele cerute de autorități. Un foraj prost executat poate amesteca straturi de apă diferite și poate polua sursa.

Ce trebuie să știi despre seceta din sud

Seceta este o lipsă temporară de apă, iar deșertificarea este degradarea de durată a terenului; în sudul României se suprapun tot mai des. Cauzele sunt climatice, prin căldură și ploi neregulate, dar și umane, prin tăierea perdelelor forestiere, degradarea irigațiilor și practici agricole care sărăcesc solul. Soluțiile există și funcționează când sunt aplicate pe suprafețe mari, iar gospodăriile pot contribui prin măsuri care țin apa în sol.

Pe scurt:

• zonele cele mai expuse sunt sudul Olteniei, Bărăganul, Dobrogea și sudul Moldovei;
• căldura mărește evaporarea, deci aceeași ploaie ajunge pentru mai puțin;
• perdelele forestiere frânează vântul și păstrează umezeala;
• solul bogat în materie organică rezistă mai bine la secetă;
• în grădină, mulciul, compostul și picurarea fac cea mai mare diferență.